Mită pentru judecătorul de la Criuleni, Eugeniu Sanduța?
O avocată din Capitală a fost prinsă în flagrant de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie , fiind suspectată de trafic de influenţă, anunță CNA.Femeia ar fi pretins de la clienta sa 2000 de euro pentru a influenţa o decizie de judecată privind custodia copiilor acesteia. Potrivit denunţătorului, avocata i-ar fi promis că-l poate determina pe preşedintele Judecătoriei Criuleni să examineze cazul personal şi să ia o decizie favorabilă.
Notăm că, președintele instituției este Eugeniu Sanduța, numit în funcție în decembrie 2011.
Operaţiunea de constatare în flagrant a avut loc acum câteva ore într-o parcare din Capitală, după transmiterea banilor, mai anunță CNA, fără a preciza dacă judecătorul Sanduța are vreun statut în cauza penală.
În cadrul investigaţiilor preliminare, declarantul a spus că a semnat cu avocata un contract de prestare a serviciilor, taxa achitată fiind de 3000 de euro. În afară de suma contractuală, avocata i-ar mai fi cerut 2000 de euro, iar zilele trecute, apărătoarea şi-ar fi informat clienta că mai trebuiesc 2000 de euro.
În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 326 Cod penal – traficul de influenţă. Avocata este cercetată în stare de libertate şi are interdicţie de a părăsi ţara.Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie, anunță CNA.
De precizat că, anterior, o avocată, Tatiana Mostovoi-Filimancov și o altă judecătoare de la Criuleni, Elena Roibu au fost reținute de CNA tot cu mită de 2000 de euro. Acum, dosarul celor două se află în judecată.