Miracol in Italia sau cum a fost salvata micuta Vera
La inceputul anului 2011, fetita Vera Smolnikova, din zona Novosibirsk, a suferit o pneumonie, ale carei complicatii ulterioare au afectat grav functionarea inimii. Sansele de supravietuire erau aproape inexistente. Totusi, medicii centrului de cardiochirurgie din Novosibrisk au reusit sa-i mentina sistemul circulator in functiune, cu ajutorul unei inimi artificiale, care insa nu putea asigura supravietuirea pentru mai mult de un an, scrie Pravda.
Medicii nu s-au sfiit sa-i informeze corect pe parinti. Disperati de pespectiva pierderii copilului, acestia au inteles ca, daca spitalele nu le dau nicio sansa pe plan local, trebuie cautat mai departe.
Mai departe insemna la Moscova. Moscova are posibilitati mai mari dar, in cazul de fata, se impunea transplantul. Specialistii isi exprimau rezerve in a opera un copil mic, dar nici nu aveau perspectiva unui donator de inima in timp util.
Sunt bani, este clinica, dar mai trebuie si inima
Parintii n-au abandonat. Au cerut ajutorul medicilor rusi, pentru cautarea unei solutii in strainatate si, astfel, au aflat ca, la clinica din Bergamo (Italia) exista conditiile tehnice necesare operatiei de care este nevoie.
Singura problema ramasa era cea a unui donator, care nu poate sa apara decat intamplator, sau deloc. Chiar si ajunsi in Italia, ramaneau la voia hazardului.
Din acest moment, a inceput, pentru ei, lupta cu imposibilul. Au obtinut nu numai sprijinul statului rus pentru fondurile necesare, dar si acordul clinicii din Italia.
La 3 februarie 2011, micuta Vera, insotita de mama ei, dar si de trei medici rusi, plecau cu un avion special, dotat cu cele necesare, spre Bergamo. Acolo, urmau sa astepte momentul cand se va ivi eventualul donator.
O viata salvata
Cautarea unui donator de organe este un lucru delicat in orice tara si nici Italia nu face exceptie. Asteptarea i-a facut insa pe parinti sa-si faca auzita disperarea. Insistenta lor, care ajusesera deja la urechile premierului Putin, acum sensibiliza atentia premierului italian Berlusconi.
Impresionat de respectivul caz, premierul a promis sa urmareasca personal gasirea donatorului, a investigat prin autoritatile statului, iar minunea a devenit realitate: miercurea trecuta, in timpul noptii, fetita a fost operata la Bergano.
Joi, medicii italieni au anuntat oficial ca operatia a decurs bine, iar vineri apreciau ca viata copilului este in afara de orice pericol.
Copilul va trai pentru ca parintii nu s-au resemnat, medicii au stat alaturi de dansii, iar doi prim ministri n-au ramas nici ei indiferenti la ideea ca se poate pierde viata unui copil. Si astfel, in ciuda sanselor aproape nule care i se dadeau la un moment dat, Vera Smolnikova va trai.
ziare.com