Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Ministrul rus de Externe: Sancțiunile…

Ministrul rus de Externe: Sancțiunile nu-i vor doborî pe ruși, ci vor duce la modernizarea economiei

Sancțiunile Occidentului nu vor putea să-i doboare pe ruși, și-a exprimat convingerea joi ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov. Dimpotrivă, în opinia lui Lavrov, actuala situație ar putea duce chiar la modernizarea economiei ruse, informează RIA Novosti, citată de agerpres.ro.

„Nu ne-am umilit și nu ne vom umili. Este o naivitate absolută să crezi, după cum cred unii, că dacă vor introduce sancțiuni pentru vreo câteva luni, o jumătate de an, rușii vor fi doborâți”, a declarat șeful diplomației ruse în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Rossia 1.

În opinia lui Lavrov, actuala situație ar putea duce chiar la o modernizare a economiei Rusiei. „În mare măsură, această situație este legată nu doar de factori externi, ci și de necesitatea de a moderniza economia Rusiei”, a declarat Serghei Lavrov.

Țările occidentale au introdus, începând din martie, mai multe serii de sancțiuni împotriva unor politicieni, oameni de afaceri și companii din Rusia, ca urmare a poziției Moscovei în ceea ce privește criza din Ucraina. Cel mai recent val de sancțiuni a avut loc în decembrie, când președintele SUA, Barack Obama, a anunțat extinderea acestora și asupra Crimeii.