Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Ministrul de externe ucrainean solicită…

Ministrul de externe ucrainean solicită ajutorul lui NATO și UE

Ministrul de externe ucrainean Pavlo Klimkin a cerut de la NATO și UE sprijin militar pentru trupele ucrainene ce luptă contra separatiștilor proruși, relatează Agerpres.

ALEXphoto-711_474Conflictul de patru luni din estul Ucrainei a ajuns în fază critică și un lider separatist a anunțat sâmbătă că rebelii din Ucraina au primit noi echipamente militare și trupe instruite în Rusia, și că vor lansa o mare contraofensivă împotriva forțelor guvernamentale.

El a menționat că Ucraina se confruntă cu o situație economică și financiară dificilă încât are nevoie de ajutor de la NATO și UE. Pe lângă un ajutor direct, țara are nevoie de asemenea ca UE să o ajute în implementarea reformelor, a notat Klimkin.

El a mai afirmat că NATO trebuie să adopte o nouă strategie față de Ucraina. Întrebat ce speră de la summitul NATO planificat în septembrie, el a spus că ar dori ca Ucraina să obțină sprijin politic, mai mult ajutor pentru trupele sale, ajutor în reforme și ajutor în domenii ca „lupta împotriva terorismului” și securitatea cibernetică.
El a mai spus că pericolul unei invazii ruse este omniprezent, adăugând că trupele ucrainene au fost vizate de tiruri trase de pe teritoriul rus aproape zilnic și că Rusia a adus mercenari și arme în țară.

Vineri, Ucraina a anunțat că artileria sa a distrus o parte dintr-o coloană blindată ce intrase pe teritoriul ei din Rusia peste noapte. Ea a declarat că forțele sale au intrat sub tiruri de artilerie trase din Rusia, în ceea ce pare a fi o escaladare militară majoră între cele două state ex-sovietice.

Ucraina „va lupta până în ultimul moment” pentru Crimeea, Donețk și Lugansk, a subliniat Klimkin. Întrebat de ce Kievul nu a declarat stare de război, el a spus că aceasta ar înrăutăți condițiile populației întrucât așa-numiți „comandanți de război” și-ar asuma atunci responsabilitatea pe teren și unele legi nu s-ar mai aplica.