Mihail Formuzal este sigur că Partidul Regiunilor va deveni formaţiune parlamentară
La următoarele alegri parlamentare Partidul regiunilor Moldovei va deveni un partid parlamentar. Acest fapt a fost declarat de către preşedintele PRM, başcanul Găgăuziei Mihail Formuzal, care a participat la şedinţa „Clubului de Presă”, organizată de către Centrul pentru Jurnalism Independent.
Din cuvintele politicianului, valorile şi principiile formaţiunii politice conduse de el vor permite atragerea susţinerii a multor cetăţeni, dezamăgiţi în majoritatea partidelor existente. Vorbind despre ideologia PRM, Formuzal a menţionat, că principalele orientări în activitatea partidului sunt consolidarea statalităţii Republici Moldova şi statutul ei neutru, la fel şi majorarea bunăstării cetăţenilor. În acest context liderul PRM a subliniat, că el este categorig contra integrării RM în NATO, şi la fel consideră dezavantajos integrarea Moldovei în UE. Vorbind despre posibilităţile de rezolvare a problemelor social-economice a ţării, Formuzal s-a exprimat pentru delegarea posibilităţilor mai mari administrative şi financiar-economice comunităţilor locale, care preluînd iniţiativa, ar putea rezolva majoritatea problemelor pe nivelul local. „Noi considerăm că în regiunile ţării noastre există un mare potenţial, care din păcate, în ziua de azi nu este aplicat. In regiuni sunt mulţi lideri, care propun multe idei raţionale. Ei vorbesc despre necesitatea dezvoltării echilibrate a ţării, despre implicarea investiţiilor în regiuni. Ei propun şi modalităţi de ieşire din criza politică. Însă, în centru vocea lor nu este auzită. Pentru că în loc ca să asculte ideile raţionale din regiuni, toţi discută cum l-a numit Voronin pe Ghimpu, şi ce i-a reproşat acesta. Cu toate acestea toţi înţeleg, că o astfel de clovnerie politică nu prezintă nimic util pentru societate”, – a declarat Formuzal în discuţia cu presa.