Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   "Micile atenții" aduc "marile păcate"…

„Micile atenții” aduc „marile păcate” ale corupţiei în Moldova

Obligativitatea gratitudinii face parte deja din altă categorie, cea a corupției, iar „micile atenții” aduc „marile păcate” și în cele din urmă corupția generalizată.

Noi sustem martori în Moldova a unui fenomen endemic, din păcate, și de talie națională, și anume cel de asimilare a tradiției de a oferi cadouri pentru serviciile oferite, pentru o atitudine mai binevoitoare sau pentru un ajutor primit. Dacă vrem un comportament mai bun al profesorului sau vrem să nu picăm examenul, trebuie să aducem cel puțin bomboane, dar numaidecât, bune. Vrem ca medicul într-adevăr să ne aplice un tratament calitativ, nicio problemă, se rezolvă și aceasta. Avem nevoie de un document de la vreo instituție? O cafeluță, cel puțin, și documentul e în mână.

 

Sezonul sărbătorilor de iarnă, pline de tradiții frumoase, de obiceiuri cum sunt colindatul și uratul. Probabil ați deschis ușile la doi sau mai mulți copii, care vă cântă sau mai bine zis vă recită în grabă (că doar sunt foarte ocupați în zilele de sărbători) o strofă dintr-un colind sau urătură, sau dacă aveți noroc, chiar și două strofe, după care așteaptă recompensa bine meritată. Iar dacă le dați o sumă mai mică de cinci lei și niște bomboane, se uită chiorâș și întreabă ”doar atât?”.

 

Desigur, copii sunt bravo și laud curajului lor. Totuși, în așa situație ei se aseamănă cu reprezentanții diferitor instituții de la noi, care pentru servicii puține și necalitative așteaptă o plată mult prea mare sau o ”stimulare” pentru a oferi un serviciu privelegiat.

 

Că în Moldova există problema corupției nu mai este un secret pentru nimeni, fiind confirmat și de Indicele de Percepție a Corupției, realizat anual de Transparency International, care în anul 2013 a coborât țara noastră de la locul 94 la 102 din topul care contine 177 de pozitii, situându-ne în rând cu țări ca Ecuador și Panama. Și parcă se fac reforme, sau cel puțin așa auzim noi. Dar cum rămâne cu tradițiile și obișnuințele noastre? Cum pot fi dezradăcinate acestea? Eu cred că trebuie să începem cu lucrurile mici și aparent simple și anume ”micile atenții”, cum se numesc în popor.

 

Desigur, salarii mici, lucru mult și stresant. Nu afirm nicidecum că un om nu trebuie mulțumit pentru o atitudine binevoitoare sau pentru un ajutor acordat. Gratitudinea desigur nu trebuie anulată, face parte totuși din sentimentile nobile și nu vrem sa fim transformați în roboți, dar obligativitatea gratitudinii face parte deja din altă categorie, cea a corupției. Și ajungem ca în experimentul lui Pavlov, când aceste ”mici atenții” se transformă în reflex. Și dacă vrem un zâmbet trebuie să îndulcim persoana, iar în caz contrar auzim doar strigăte, vedem doar fețe supărate și nu mai primim documentul mult așteptat, chiar dacă eliberarea acestuia intră în responsabilitățile persoanei cu care discutăm.

 

Observ și după mine, dacă cineva s-a comportat frumos, imediat îmi trezește sentimentul că aș vrea să-i ofer o mulțumire sau dacă am o întâlnire mă simt incomod dacă vin ”cu mâinile goale”. De aici se pornesc și ”păcatele” mai mari. Corupția poate fi combătută prin presiune din partea cetățenilor. Dar cum să procedăm când însuși cetățenii iau parte la acest proces? Și chiar dacă își exprimă nemulțumirea, continuă mai departe să creeze cererea pentru acte de corupție.

Am mari speranțe că odată pornit procesul de e-guvernare, transparența instituțiilor va crește, iar proporțional, va descrește corupția. Cu cât mai multe servicii on-line, cu atât factorul uman va fi mai limitat, iar noi nu vom mai avea cui ”mulțumi”. Iar când instituțiile vor fi transparente în activitatea lor, toate cărțile vor fi pe masă și jocul va deveni cinstit.

Autor: Ludmila Pașcanean

Ludmila Pașcanean a fost desemnată “Cel mai bun autor/text CartierEuropean.com 2013″ al site-ului de inteligență colectivă pentru europenizarea Rep.Moldova, CartierEuropean.com, pentru textul: IPOTEZE: Moldovenii din diasporă – un potential electoral de explorat.