Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Mazăre alterată pentru copii şi…

Mazăre alterată pentru copii şi carabinieri

27 102 borcane cu mazăre verde cu termen expirat puteau ajunge în mai multe grădiniţe de copii din suburbiile municipiului Chişinău, dar şi la Trupele de carabinieri. Partida a fost stopată ca rezultat al unei operaţiuni a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei în cadrul căreia a fost verificată Întreprinderea CAP Basarabia (specializată în conservarea produselor agro-alimentare) şi agentul economic care a cumpărat mazărea de la această bază şi care aproviziona instituţiile vizate cu produse alimentare.

Ca urmare a controlului efectuat de CCCEC în depozitul agentului economic, au fost găsite peste 27 000 borcane cu mazăre pe care era aplicată eticheta cu data producerii 22.06.2009. De facto însă aceasta era fabricată în anul 2007. Reieşind din termenul de valabilitate a acestui produs, în februarie 2010 mazărea deja era contraindicată consumului. Informaţia a fost confirmată şi de specialiştii Serviciului de standardizare şi metrologie care au verificat certificatele de conformitate, stabilind că acestea nu corespund normelor de etichetare a produselor alimentare.

Conform informaţiei preliminare, marfa urma să ajungă în mai multe instituţii preşcolare din Vadul lui Vodă, Budeşti, Durleşti şi la Trupele de carabinieri. Audiat de Centrul anticorupţie, agentul economic a declarat că nu ştia că produsele erau cu termen depăşit.

Totodată, în cadrul inventarierii depozitului CAP Basarabia au fost depistate mai multe încălcări între care: circa 905 000 borcane cu mazăre şi 600 000 cu pastă de tomate neetichetate, precum şi alte 38 000 borcane cu mazăre şi pastă de tomate fără documente de provenienţă.

În privinţa factorilor de decizie ai CAP Basarabia a fost întocmit un proces-verbal cu privire la contravenţie în temeiul art. 265 Cod Contravenţional al Republicii Moldova.  Pentru încălcarea prevederilor acestui articol, legislaţia în vigoare prevede confiscarea mărfii şi o amendă de pînă la 2000 lei.

În prezent, ofiţerii CCCEC investighează acţiunile agentului economic sub toate aspectele în vederea stabilirii adevărului. Marfa în valoare de circa 140 000 lei a fost sechestrată.