Mătăsaru îndreptăţit de CEDO
La 2 noiembrie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunţat hotărârea în cauza Mătăsaru şi Saviţchi c. Moldovei38281/08). În fața Curții, primul reclamant a invocat violarea art. 3 CEDO ca rezultat al anchetării insuficiente a plângerii sale cu privire la maltratare; ambii reclamanți au pretins violarea art. 5 § 1 CEDO în urma reținerii lor la 29 ianuarie 2008, primul reclamant a invocat același articol în urma reținerii sale la 18 decembrie 2008; violarea art. 11 CEDO în urma întreruperii protestului primului reclamant din 29 ianuarie 2008, precum și violarea art. 13 CEDO în colaborare cu art. 3 CEDO.
Guvernul a recunoscut că a existat violarea art. 5 CEDO în urma detenției ilegale, a notat că acest lucru a fost recunoscut de instanțele naționale, care prin sine constituie deja o satisfacție echitabilă parțială. Guvernul a notat că reclamanții urmau să se adreseze pentru compensații la nivel național în temeiul Legii nr. 1545 și că, deoarece reclamanții nu au făcut acest lucru, ei nu au epuizat căile interne de atac. Reclamanții au afirmat că, în practică, calea de a solicita la nivel național compensații în temeiul Legii nr. 1545 nu era efectivă, deoarece sumele acordate erau extrem de mici, iar termenul de examinare a cauzelor și de executare a hotărârilor – destul de îndelungat. Curtea a considerat că reclamanții nu au demonstrat cu suficientă certitudine faptul că instanțele de judecată nu acordă în mod sistematic satisfacție echitabilă adecvată victimelor violării art. 5 CEDO, precum și faptul că termenii de de examinare a cauzelor și de executare a hotărârilor sunt excesivi de mari. Totuși, Curtea a notat că va examina foarte minuțios evoluția practicii judiciare în acest sens și nu exclude faptul că ar putea să-și modifice poziția dacă se va demonstra că instanțele de judecată naționale nu acordă satisfacții echitabile consistente cu cele acordate de Curte. Astfel, pretenția reclamanților privind violarea art. 5 § 1 CEDO a fost respinsă pe motiv de neepuizare a căilor de recurs interne.
Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 CEDO, pe motiv de încălcare a obligațiilor procedurale a autorităților de a conduce o anchetă efectivă privind plângerea reclamantului de maltratare. Curtea a notat că anchetarea plângerii reclamantului a început în octombrie 2006 și continuă până în prezent, adică mai mult de 4 ani. În această perioadă, ea a fost întreruptă și suspendată de mai multe ori. După ce dosarul a fost transferat de la Procuratura Centru la Procuratura Chișinău, din cauză că exista o implicare tendențioasă a unor procurori în urmărirea penală, peste 8 luni dosarul a fost transmis înapoi. Peste 2 săptămâni, Procuratura Centru a suspendat urmărirea penală, decizie care a fost anulată la cererea reclamantului. Curtea a notat că numeroasele întreruperi ale urmăririi penale au dus la termenul îndelungat în care s-a examinat dosarul. Refuzul de 4 ori de inițiere a urmăririi penale a dus la faptul că aceasta a început peste mail mult de 2 ani de la sesizare, ceea ce este incompatibil cu obligațiile procedurale ce derivă din art. 3 CEDO. Mai mult, reclamantul nu a fost informat despre mai multe decizii care au fost adoptate pe marginea acestui caz, despre care el a aflat doar din observațiile Guvernului. Martorul L.C. nu a fost niciodată invitat pentru a recunoaște cele 2 persoane care erau învinuite de reclamant de maltratare.
Curtea a considerat că, în lumina constatării sale privind violarea art. 3 CEDO, nu mai este necesar de a se expune referitor la pretenția privind violarea art. 13 CEDO.
Curtea a acordat primului reclamant 8 000 euro cu titlu de daune morale și 4000 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
În faţa Curţii, reclamanţii au fost reprezentaţi de către Vladislav Gribincea, avocat din Chişinău.
http://lhr.md
