Marian Lupu pleacă la ruşi
Vineri, sunt aşteptaţi la Sankt-Petersburg candidatul la preşedinţia R. Moldova, preşedintele PDM, Marian Lupu şi ex-preşedintele R. Moldova, preşedinte PCRM, Vladimir Voronin. Ambii au invitaţia de a participa sâmbătă la lucrările celui de-al XI-lea congres al Partidului «Edinaia Rossia», a cărui preşedinte este premierul rus Vladimir Putin.
Potrivit Agenţiei de presă «Interfax», Lupu a confirmat plecarea. În ce priveşte cel de-al doilea invitat, surse din cadrul PCRM nu au confirmat dar nici nu au infirmat invitaţia. În schimb, au anunţat că V. Voronin nu este în Chişinău. De la începutul săptămânii acesta se află în concediu şi este plecat, ca şi în anii trecuţi, la Karlovy-Vary.
Potrivit serviciului de presă al PDM, M. Lupu va avea la Sankt-Petersburg mai multe întrevederi la nivelul conducerii Partidului «Edinaia Rossia», după care va fi semnat un Acord de colaborare între PDM şi partidul puterii din Rusia.
Este a doua invitaţie pe care o face «Edinaia Rossia» liderului PDM, după ce acesta a fost desemnat candidat unic la Preşedinţia R. Moldova din partea Alianţei pentru Integrare Europeană.
Potrivit unor surse confidenţiale din cadrul AIE, Putin vrea să-i împace pe Voronin cu Lupu, ca în turul doi al alegerii şefului statului, comuniştii să voteze candidatura lui Lupu la Preşedinţia R. Moldova.