Mănăstirea «Sf. Treime» din Cahul: atac în plină noapte
Părintele-stareţ, ieromonahul Nicanor Asargiu, luat prin surprindere în chilia în care dormea, a fost lovit cu pumnii, trântit la pământ şi bătut cu picioarele până la leşin.
Atacul s-a produs acum o săptămână, în noaptea de vineri, după ora două. Potrivit datelor de la Protopopiatul de Cahul al Mitropoliei Basarabiei, la care aparţine Sfânta Mănăstire, trei indivizi, mascaţi în negru, au pătruns prin ferestrele de la cupolă şi au atacat, silindu-l pe părinte să le spună de unde are bani pentru mănăstire şi unde-i păstrează. După ce l-au snopit în bătăi şi l-au prădat, au trecut la vandalizarea locaşului. Au spart icoane, au stricat veselă şi au aruncat pe jos tot ce le-a stat în cale.
«Dacă ar fi fost simpli hoţi, nu s-ar fi atins de icoane, dar din momentul în care şi-au permis să devasteze localul, lucruile nu mai pot fi interpretate doar ca jaf», ne-a declarat preacucernicia sa, părintele Iulian, consilier la Mitropolia Basarabiei. Aflăm că atacul de vinerea trecută la Mănăstirea «Sf. Treime» nu e primul şi nici singurul. Din momentul în care Mănăstirea a fost înregistrată legal, locaşul şi părintele-stareţ au devenit ţinta mai multor atacuri verbale şi fizice din partea clericilor Mitropoliei Moldovei şi a unor «latifundiari» locali, care se simt incomodaţi de apariţia Mănăstirii. Din surse locale, care au solicitat păstrarea anonimatului, aflăm că mănăstirea a fost jefuită de mai multe ori, iar părintele ameninţat, inclusiv cu moartea. Niciunul dintre cazurile anterioare de atac, deşi părintele s-a adresat în scris organelor de anchetă, nu a fost investigat până la capăt.
Părintele-stareţ Nicanor Asargiu nu a fost de găsit. Telefoanele la care răspundea de obicei sunt închise. Din spusele părintelui Marin, Protopop de Cahul, aflăm că părintele-stareţ a fost internat în aceeaşi zi pentri unvestigaţii şi tratament în secţia neurochirurgie de la spitalul din Cahul, iar Procuratura raională şi Comisariatul de Poliţie Cahul au fost solicitate să se implice în examinarea cazului.
Contactat telefonic, vicecomisarul raionului Cahul, Iurie Mocanu, ne-a declarat că «bănuiţii sunt stabiliţi şi sunt anchetaţi». Întrebat care sunt motivele atacului, acesta ne-a spus că, deocamdată, „cei reţinuţi sunt bănuiţi de tâlhărie. Dacă au existat şi alte motive, urmează să le stabilim pe parcursul anchetei”. Procuratura se va putea pronunţa asupra cazului la începutul săptămînii viitoare, ne-a asigurat procurorul raionului Cahul, Mihai Tomiţă.