Mâine, Voronin se vede cu Putin şi Medvedev
Vladimir Voronin, va efectua luni, 22 iunie, o vizită de lucru în Moscova, arată un comunicat de presă al Preşedinţiei.Conform programului vizitei, Voronin va avea întrevederi bilaterale cu preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, şi cu prim-ministrul Vladimir Putin.
Potrivit comunicatului de presă al Preşedinţiei „În cursul întrevederilor vor fi discutate aspecte vizînd stadiul actual al relaţiilor moldo-ruse şi perspectivele dezvoltării raporturilor bilaterale.
Programul vizitei mai include depunerea de flori la Monumentul Ostaşului Necunoscut din Moscova, cu prilejul aniversării a 68 de ani de la începutul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.
În seara zilei de 22 iunie, Vladimir Voronin, va reveni în ţară.”