Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Mâine, Regele Mihai în Parlamentul…

Mâine, Regele Mihai în Parlamentul României

Regele Mihai se adresează, marţi, Parlamentului României, printr-un discurs ce poate fi socotit istoric – fiind primul adresat Legislativului după 64 de ani – în cadrul unui eveniment ce se anunţă a fi emoţionant pentru întreaga familie regală, dar şi pentru români.
Ultima oară când Regele Mihai s-a adresat Legislativului a fost pe 15 Octombrie 1947. Regele a rostit atunci un mesaj regal ordinar cu ocazia deschiderii sesiunii Adunării Deputaţilor (Parlamentul unicameral de la acea vreme). Contextul politic nu era unul care să-i fie confortabil Regelui: un Guvern Groza instaurat de aproape doi ani pentru ale cărui măsuri legislative se vedea acum nevoit să ceară sprijin Parlamentului.

Recent, mai multe site-uri au publicat acel mesaj ce conţinea o serie de afirmaţii considerate în favoarea noii puteri comuniste. Astfel, Regele a vorbit despre „prietenia şi colaborarea în toate domeniile cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, apărătoare constantă a păcii, a democraţiei şi independenţei popoarelor rămân baza însăşi a politicii noastre externe”, sau despre faptul că „Guvernul meu va supune deliberării domniilor voastre proiectul de lege al reformei justiţiei, menit a asigura o mai bună împărţire a dreptăţii prin apropierea aparatului judecătoresc de popor şi prin introducerea în anumite complete de judecată a judecătorilor populari aleşi”.

„Nu am avut iluzii în privinţa comportamentului Armatei Roşii pe teritoriile ocupate. Nici nu am avut idei false despre ceea ce vrea Stalin să facă din Europa, în viitor”, avea să spună Regele, în 2004, ca o replică faţă de reproşurile ce au venit şi ca un răspuns în avans pentru cele ce aveau să vină în continuare.

În 2006, pe 18 decembrie, Regele Mihai trebuia să ţină un discurs în faţa Parlamentului, cu prilejul condamnării comunismului de către Traian Băsescu. Momentul, îndelung aşteptat de fostul suveran, avea să fie ratat din cauza şedinţei cu huiduieli instrumentate de PRM şi care a întrerupt şi discursul preşedintelui. În aceste condiţii, Regele Mihai şi-a ţinut alocuţiunea la Cotroceni, emoţiile sale fiind evidente.

„În faţa Parlamentului României am devenit rege acum 79 de ani. Ultima oară m-am adresat Parlamentului nostru acum 59 de ani. În răstimpul celor două decenii, din 1927, până în 1947, România a cunoscut prosperitatea, progresul şi deschiderea, cele mai mari din istoria ei, dăruind Europei personalităţi în toate domeniile. Din nefericire, toţi acei ani au dezvoltat două grave boli ale Europei: fascismul şi comunismul. Aceste boli au răpus multe milioane de vieţi şi au schilodit alte milioane”, a spus Regele, după prezentarea raportului Tismăneanu.

„Viaţa mea a fost o lungă şi loială aşteptare. Aşteptarea ca Europa să-şi vină în fire, aşteptarea ca România să se reîntoarcă la ea însăşi”, a spus Regele Mihai. „Răbdarea poate fi uneori o armă împotriva destinului istoric: aşteptarea şi credinţa, iubirea şi simţul datoriei”, a adăugat fostul suveran.

Aşadar, momentul discursului din 2011 se anunţă a fi unul emoţionant pentru Mihai I, cum de altfel a recunoscut şi fiica sa, principesa Margareta. Va fi un moment, după cum au apreciat diverşi formatori de opinie, în care Regele să se împace – pentru a câta oară – cu trecutul său dureros, dar şi un moment în care românii să îşi apropie istoria şi valorile naţionale. Nu a fost însă uşor pentru partide să treacă peste resentimentele lor şi să accepte prezenţa Regelui. Iată câteva din disputele ce au precedat această zi istorică.

după realitatea.net