Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   MAE cu listă proprie la…

MAE cu listă proprie la alegeri

Consiliul Naţional al Partidului Mişcarea Acţiunea Europeană a hotărât sâmbătă, 25 septembrie, participarea în alegeri cu listă proprie de candidaţi. MAE consideră că ar fi fost în interesul Republicii Moldova ca partidele democratice să se prezinte împreună în alegeri, într-un bloc electoral, însă propunerile în acest sens nu au avut ecou în rândurile AIE. Considerăm că aceasta ar fi fost cea mai bună soluţie pentru continuarea, după alegeri, a unei guvernări democrate care să asigure în continuare reformele de care avem nevoie.

Decizia de a participa cu o listă proprie la alegerile anticipate vine după o amplă dezbatere în interiorul formaţiunii şi după zeci de discuţii avute cu lideri ai partidelor democratice din Republica Moldova. În final, Consiliul Naţional al MAE a decis depunerea unei liste proprii.

Mişcarea Acţiunea Europeană menţionează că implicarea sa în competiţia electorală este justificată doar de dorinţa de a întări forţele democratice. De aceea, MAE îndeamnă oamenii de bună credinţă din Republica Moldova să voteze în numele şi în spiritul democraţiei, adică să voteze Mişcarea Acţiunea Europeană cu simbolul cheia.