MAE cere Parlamentului să voteze pentru responsabilizarea actului de justiţie
Mişcarea Acţiunea Europeană consideră iresponsabilă decizia Guvernului Filat de a aviza negativ un proiect de lege, deşi acesta prevedea o formulă constructivă de sancţionare a judecătorilor vinovaţi de condamnarea R. Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
„Guvernul a ignorat cu bună ştiinţă soluţia propusă de MAE, avizând negativ un proiect de lege care ar fi asigurat reducerea semnificativă a numărului de dosare deschise R. Moldova la CEDO. Asta, în contextul în care ţara noastră deţine întâietatea la capitolul condamnări la CEDO pe cap de locuitor, iar sumele pierdute la Curte se ridică deja la milioane de euro”, a declarat iniţiatorul proiectului legislativ, deputatul MAE Veaceslav Untilă.
Proiectul de lege propus de acesta prevede explicit sancţiuni pentru judecătorii care acţionează cu reavoinţă sau comit abuzuri, ca soluţii pentru responsabilizarea modului în care se realizează actul de justiţie în Republica Moldova. „MAE a sesizat ineficienţa actualului mecanism de sancţionare a persoanelor care se fac vinovate de condamnarea Moldovei la CEDO, prevăzut de legislaţia în vigoare, şi a venit cu soluţii concrete pentru îmbunătăţirea situaţiei. Nu punem alte condiţii judecătorilor, decât să fie responsabili”, a explicat Veaceslav Untilă.
MAE face apel către Parlament facă abstracţie de avizul negativ al Guvernului asupra proiectului şi voteze pentru adoptarea acestei legi, prevenind astfel abuzuri viitoare în actul de justiţie.