Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Liderul succesorilor comuniştilor din Polonia…

Liderul succesorilor comuniştilor din Polonia isi da demisia in urma infrangerii din parlamentare

Grzegorz Napieralski, liderul Aliantei democratica de stanga (SLD), si-a anuntat luni intentia de a-si da demisia dupa ce partidul sau a adunat in jur de 8,2% din voturi in alegerile parlamentare de duminica, titreaza Reuters.Alianta de stanga, succesorul partidului comunist, a fost criticata pentru lipsa unui lider carismatic si a pierdut o parte din sprijin in favoarea noii miscari de stanga Ruch Palikota, care are o atitudine anti-clericala radicala.

„Echipa mea a pierdut. […] De indata ce noul parlament este alcatuit, voi prezenta un program pentru un congres SLD care va fi realizat pentru a alege noi autoritati pentru toate nivelele, inclusiv pentru conducerea SLD”, a declarat Napieralski intr-un comunicat. „Nu voi candida pentru pozitia de leader al SLD”, a continuat acesta.

In urma alegerilor de duminica, Alianta democratica de stanga va fi grupul cu cea mai scazuta prezenta in noua formula a camerei inferioare a parlamentului polonez – Seim. Acesta se pozitioneaza pe locul 5 in urma partidului liberal Platforma civica, a partidului conservator din opozitie Dreapta si Justitia, a miscarii de stanga Ruch Palikota si a partidului taranist PSL.
hotnews.ro