Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Lector universitar luat de poliţie…

Lector universitar luat de poliţie în timpul orelor

Astăzi, în intervalul orelor 13-14 , la Universitatea Tehnică din Moldova a fost ridicat chiar din timpul orelor lectorul Alexandru Olevschi.

Colegii de facultate ne-au explicat că Alexandru a fost ridicat de la facultate, chiar în timp ce preda. „Azi preda o lecţie împreună cu un alt lector. Astfel colegul lui a rămas singur. Nu ni s-a explicat ce s-a întâmplat, l-au luat şi gata”, ne-au spus cu jumătate de glas colegii, adăugând că reţinerea lui este în contextul manifestărilor stradale din săptămâna trecută.

Valeriu Dulghieru, şeful Catedrei în cadrul căreia activează Alexandru Olevschi, ne-a spus că acesta este un tânăr lector foarte corect. „Nu am văzut nici un fel de agresiune niciodată la el. Dar ştim că are o poziţie civică foarte clară. Este şi membru al unei organizaţii non-politice „Basarabia – pământ românesc”. Dar nu cred că atitudinea lui civică afecta procesul de învăţământ”, spune Dulghieru.

La trei ore după reţinerea lui Alexandru, am contactat sectorul de Poliţie Ciocana. Poliţistul de serviciu ne-a spus că aşa persoană nu este în registrele lor. „Aici la noi sunt sute de persoane. Daţi-mi numele celui care anchetează cazul, altfel nu pot să îl caut”, a spus ofiţerul de serviciu, declarând că nu poate să ne comunice nici câte persoane sunt la moment deţinute în acest comisariat.

Din alte surse am mai aflat că la 26 martie a fost arestat prietenul lui Alexandru Olevschi şi colegul său de facultate şi membru al organizaţiei „Basarabia – pământ românesc”, autorităţile încercând atunci să preîntâmpine desfăşurarea evenimentelor din 27 martie.