Lava unui vulcan de pe Insula Hawaii se apropie de casele oamenilor
Lava unui vulcan aflat în erupţie pe Insula Hawaii a ajuns la doar câţiva metri de case, au anunţat luni autorităţile în timp ce rezidenţii ameninţaţi erau evacuaţi. Scurgerea de lavă a vulcanului Kilauea ameninţa de câteva săptămâni zone locuite şi se afla la cel puţin o sută de metri de o casă, luni, avansând cu aproximativ nouă metri pe oră, informează Mediafax.
„Din cauza localizării, direcţiei şi înaintării actuale a lavei, rezidenţii fac obiectul unor măsuri de evacuare”, a anunţat poliţia comitatului Hawaii.
Lava, care arde totul în calea sa, a avansat cu aproximativ 250 de metri în ultimele 24 de ore către oraşul Pahoa, în estul insulei, au adăugat autorităţile.
Primarul comitatului Hawaii, Billy Kenoi, a instituit stare de urgenţă luna trecută, când lava a ajuns la cel puţin 1,6 kilometri de zona rezidenţială Ka’ohe Homesteads.
Săptămâna trecută, guvernatorul statului Hawaii, Neil Abercrombie, a cerut recunoaşterea situaţiei de catastrofă din partea administraţiei americane, cu scopul de a spori măsurile luate de serviciile de urgenţă.
Potrivit Biroului guvernatorului Abercrombie, scurgerea de lavă ameninţă și un drum principal, iar 900 de copii vor fi strămutaţi.
Insula Hawaii este cea mai mare dintre cele opt principale insule care formează un arhipelag format din 137 de insule.