Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   La sfârșit de sezon, "CVAS…

La sfârșit de sezon, „CVAS NATURAL” a fost interzis de instanța de judecată

După multiple tentative de a stopa comercializarea cvasului ofensiv de pe străzile capitalei, judecătoria sectorului Buicani, la inițiativa Agenției pentru Protecția Consumatorilor, a emis la 30 august curent hotărîrea de interzicere a desfășurarii activității de comerț cu amănuntul a băuturilor răcoritoare nealcoolice (inclusiv cvas) pentru operatorul economic Alpita -Com SRL pe termen de un an.

Agenția pentru Protecția Consumatorilor (APC) a intentat în luna iulie curent două cauze contravenționale referitor la activitatea ilicită a SC „Alpita – Com” SRL. În rezultatul examinării cauzelor, în privința agentului economic menționat și a persoanei fizice responsabile, au fost aplicate sancțiuni în mărime de 10000 lei

Ulterior, APC a expediat cauzele contravenționale pentru aplicarea sancțiunilor în Instanța de Judecată, solicitînd aplicarea sancțiunii sub formă de privare a dreptului de a desfășura activitatea. Prin Hotărîrea emisă, judecătoria sectorului Buiucani a dispus interzicerea activității de comerț cu amănuntul a băuturilor nealcoolice răcoritoare (inclisiv cvas) pentru agentul economic „Alpita – Com” SRL pe termen de un an.

Reamintim că anterior, în perioada iunie – iulie curent, inspectorii APC au constat comercializarea ilegală a produsului la tarabele provizorii sub marca comercială „CVAS NATURAL”, care erau amplasate pe teritoriul mun. Chișinău.

În cadrul controalelor au fost depistate următoarele încălcări:

– lipsa autorizației de amplasare și funcționare a unității de comerț;

– lipsa autorizației sanitare de funcționare;

– lipsa documentelor ce ar confirma originea, proveniența, calitatea și inofensivitatea produselor;

– Lipsa documenelor de însoțire a produselor comercializate.

De asemenea, comerciantul își desfășura activitatea în lipsa apartului de casă și a mijlocelor de măsurare legale gradate, necesare comercializării băuturilor la pahar.

Pentru verificarea inofensivității cvasului, inspectorii au prelevat probe și le-au supus testărilor de laborator. Rezultatele încercărilor de laborator au confirmat temerile inspectorilor, despistîndu-se astfel bacterii coliforme și impurități în probele de cvas.

Avînd în vedere neconformitățile depistate în cadrul controlului , APC a eliberat Prescripția de interzicere definitivă, prin care interzicea comercializarea produsului nominalizat de către SC „Alpita – Com” SRL.

 

Desfășurarea activități ilicite creează pericole iminente vieții și sănătății consumatorilor. Din acest motiv și întru examinarea circumstanțelor și aplicarea măsurilor de rigoare, conform competențelor atribuite , APC a sesizat Primăria mun. Chișinău, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Agenția pentru Siguranța Alimenatră, Ministerul Afacerilor Interne, Cancelaria de Stat, Procuratura Generală.