La 21.00 vom afla dacă secțiile de votare își vor prelungi programul cu 2 ore
Programul de funcționare al secțiilor de votare deschise pentru alegerile parlamentare ar putea fi prelungit cu 2 ore, dacă, la 21.00 vor exista alegători care nu au reușit să-și exercite dreptul de vot, a anunțat Comisia Electorală Centrală (CEC).
Potrivit CEC, decizia poate fi luată de orice secție de votare, în funcție de situație. Președintele CEC. Iurie Ciocan a anunțat că au fost solicitări în acest sens și că deciziile vor fi anunțate până la 21.00.
Potrivit președintelui CEC, dreptul de a vota după ora 21.00 va fi asigurat alegătorilor care la ora 21.00 se aflau deja la rând la secțiile de votare.