Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   La Ruseştii-Noi a fost votată…

La Ruseştii-Noi a fost votată din nou Mitropolia Moldovei

Locuitorii din Ruseştii Vechi au fost chemaţi la adunarea satului ca să voteze pentru Mitropolia, care le va construi biserica. Scandalul a pornit după ce şi Mitropolia Moldovei, dar şi cea a Basarabiei au obţinut dreptul de a construi o biserică în această localitate.

Pentru a decide, care dintre Mitropolii va putea ridica noua biserică, enoriaşilor li s-a cerut să… voteze.

De mai mulţi ani, oamenii din satul Ruseştii Vechi, raionul Ialoveni, nu au o biserică. Părintele Anatolie, care slujeşte din partea Mitropoliei Moldovei la Ruseştii Noi, spune că a obţinut dreptul de a construi un locaş sfânt la Ruseştii Vechi încă în anul 2006. Biserica nu a fost, însă, ridicată din lipsă de bani.

Pe de altă parte, din octombrie 2010, preotul Ioan, care vine de la Mitropolia Basarabiei, a obţinut şi el dreptul de a sluji la Ruseştii Vechi. El spune că mai mulţi enoriaşi i-au solicitat să se ocupe de construcţia bisericii în sat, ceea ce a şi început să facă. Din cauza neînţelegerilor apărute, oamenii din Ruseştii Vechi au fost chemaţi la adunarea satului ca să voteze pentru Mitropolia care va construi biserica. Sătenii au acordat acest drept Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove.

Ora Locală, Ialoveni