Kurmambek Bakyev ar putea primi azil în Belarusi
Potrivit Agenţiei de presă «Info.ru», preşedintele Kârgâzstanului, Kurmanbek Bakyev, şi-ar fi anunţat demisia. Textul scris al anunţului ar fi fost înmânat în dimineaţa acetei zile autorităţilor provizorii de la Bişkek, de către reprezentantul OSCE.
«Info.ru» anunţă cu trimitere la surse din anturajul lui Bekyev că acesta s-ar afla în apropierea zonei de frontieră cu Kazahstanul şi că are intenţia să părăsească ţara. Se vehiculează trei posibile adrese pentru adăpostirea lui K. Bekyev: Turcia, Belarusi şi Letonia.
Roza Otunbaeva, ex viceministrul de externe care a preluat interimatul la guvern, a anunţat că nu aprobă nicio altă variantă pentru Bekyev, decât arestarea şi judecarea, iar în cazul în care acesta va încerca să părăsească ţara va fi capturat de serviciile kârghize.
Fratele preşedintelui, Ahmad Bakyev, retras şi el în sudul Kârgâzstanului, susţine, potrivit aceleeaşi surse, că «documentul despre demisie este unul fals» şi că Kurmanbek Bakyev este în negocieri şi caută sprijin în exterior pentru a restabili ordinea constituţională în ţară.