Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Jurnalist ucigaş din dragoste

Jurnalist ucigaş din dragoste

Prezentatorul BBC TV, Ray Gosling, a mărturisit telespectatorilor că, acum mulţi ani, şi-a ucis iubitul, un tânăr bolnav de SIDA, sufocându-l cu o pernă pe patul de spital. Potrivit The Hufftington Post, macabra dezvăluire a avut loc chiar în cadrul unui documentar difuzat de postul britanic de televiziune care avea ca temă chiar moartea, informează „Gândul”.

În secvenţa din filmul respectiv, Gosling se plimbă printr-un cimitir şi spune: „Şi poate că acum este timpul să vă împărtăşesc un secret pe care îl păstrez deja de foarte multă vreme… Am ucis pe cineva, odată. Era un băiat tânăr, a fost iubitul meu şi s-a îmbolnăvit de SIDA”.

Potrivit BBC, poliţia îl anchetează în prezent pe Ray Gosling iar oficialii televiziunii au asigurat autorităţile că vor coopera pe deplin la această investigaţie.

Ulterior, Gosling a susţinut că el şi iubitul său „aveau un pact” şi că nu crede că ceea ce a făcut el este o crimă. „Când iubeşti pe cineva, e dificil să îl vezi cum suferă. E o situaţie îngrozitoare. L-am iubit din tot sufletul. Aveam un pact. El mi-a cerut ca dacă durerea este prea mare şi nu se mai poate face nimic, să nu îl las să moară lent, în chinuri. Nu cred că este o crimă. Dacă m-ar privi acum de-acolo, de sus, ar fi mândru de mine”, a afirmat prezentatorul BBC, citat de Gândul.