Jumătate din şcoli vor fi închise, clasele nu mai au nici 15 elevi
Practic, fiecare a doua din cele peste 30 de şcoli din raionul Şoldăneşti riscă să fie închise în urma implementării noii concepţii de reorganizare a sistemului de învăţământ din republică. Se preconizează ca elevii din aceste localităţi să meargă să studieze în satele vecine, scrie Cuvântul.
Structura de optimizare, presupune ca în fiecare clasă să fie minimum 15 elevi, iar în şcoli să înveţe nu mai puţin de 135 de copii. Chiar dacă în gimnaziile din raion persistă deficitul de cadre didactice şi elevi, mai multă lume nu acceptă reforma. Unii consideră că optimizările în sistemul de învăţământ vor contribui la migraţia şi mai activă a moldovenilor peste hotare.
La Gimnaziul Glingeni, de exemplu, potrivit administraţiei publice locale, învaţă circa 90 de copii, în clase fiind de la cinci până la zece elevi. În anul nou de învăţământ vor merge în clasa întâi doar 14 copii. O situaţie similară este şi în satul Mihuleni, unde numărul de elevi s-a redus până la 60 de copii. În anul următor de studii aici vor lipsi clasele a 5-a şi a 8-a, iar în clasele a 6-a, a 7-a, a 9-a vor veni numai 25 de elevi.
Gheorghe Dandara, şeful DGОTS Şoldăneşti consideră că problema optimizărilor în sistemul de învăţământ nu este înţeleasă corect, pentru societate mult mai important este ca elevii să aibă condiţiile adecvate pentru a face carte cu adevărat.
Sursa: ziarul Cuvântul, Rezina