Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Judecătorul care a dispus sanctionarea…

Judecătorul care a dispus sanctionarea ZdG cu jumătate de million de lei a primit un avertisment de la magistraţi

Judecătorul Ion Busuioc de la Judecătoria Centru a fost sancţionat cu un avertisment de către Colegiul disciplinar de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii.

La 23 decembrie 2011 a fost examinată în şedinţă publică procedura disciplinară intentată la 15 septembrie 2011 în privinţa judecătorului Ion Busuioc de către Oleg Efrim, membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Ion Busuioc este acuzat de comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 21 şi art. 22 alin. (1), lit. a) şi f) din Legea nr. 544/1995 cu privire la statutul judecătorului.

Semnatarul dispoziţiei de intentare a procedurilor disciplinare susţine că judecătorul Ion Busuioc, care a judecat cauza civilă privind apărarea onoarei şi demnităţii intentate de către cetăţenii Cojocaru C. şi Crişciuc I. către publicaţia «Ziarul de Gardă», pe data de 19 iulie 2011, a emis o încheiere judecătorească prin care a admis parţial cererile reclamanţilor Cojocaru C. şi Crişciuc I. cu privire la scutirea taxei de stat. Anterior, însă, pe 07 iunie 2011, a avut loc o şedinţă de judecată, iar problema achitării taxei urma să fie soluţionată până la punerea cererii pe rol printr-o încheiere, în care trebuia să se explice părţilor la proces care este cuantumul sumei de achitare a taxei de stat. Ceea ce nu s-a întâmplat.

Mai mult, din conţinutul încheierii din 19 iulie 2011 reiese că judecătorul Ion Busuioc a aplicat eronat norma legală, deoarece, în conformitate cu art. 3 lit. g) din Legea taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992, cererile de chemare în judecată, privind examinarea chestiunilor vizând apărarea onoarei şi demnităţii, se achită în sumă de 500% din salariul minim, şi nu de 3% din suma acţiunii prevăzută de art. 3 lit. a) din legea nominalizată.