Judecata lui Gumeniţă se amână
Avocatul lui Iacob Gumeniţă, Ion Vâzdoagă, a solicitat astăzi ca şedinţa de judecată să se desfăşoare cu uşile închise. Înainte de începerea şedinţei, grefiera judecătorului Sergiu Lazăr a anunţat că accesul jurnaliştilor în sala de judecată este interzis.
Partea vătămată în acest dosar, Damian Hâncu, reprezentat de mama sa, Parascovia Hâncu, cere despăgubiri de la fostul şef al poliţiei municipale în valoare de jumătate de milion de lei. Astăzi, avocatul lui Hâncu, Aureliu Scorţescu, a solicitat atragerea în dosar şi a Ministerului Afacerilor Interne, unde activa Iacob Gumeniţă în 2009, şi a Ministerului Finanţelor.
Iacob Gumeniţă este învinuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu, în noaptea de 7 spre 8 aprilie, când a lovit cu piciorul mai mulţi tineri aflaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale. La rândul său, Damian Hâncu l-a recunoscut pe Gumeniţă în imaginile video şi susţine că a fost bătut de acesta.
