(foto)Iurie Roşca la bătaie în faţa Bibliotecii Naţionale
Fostul preşedinte al PPCD Iurie Roşca şi veteranul războiului de pe Nistru Valeriu Ciobanu s-au luat la bătaie în plină stradă, în faţa Bibiliotecii Naţionale din Chişinău. Altercaţia a fost întreruptă de către martori şi securitatea Bibliotecii. Ambii bărbaţi spun că celălalt a provocat conflictul, în timp ce poliţia venită în urma apelului i-a citat pe amândoi la sector.
Când la faţa locului au ajuns jurnaliştii, bătăuşii erau deja despărţiţi, martorii dispersaţi, iar Iurie Roşca ascuns în Bibliotecă. Acesta fusese invitat la un eveniment aici şi în aleea din faţa clădirii s-a întâlnit cu Ciobanu. Ultimul spune că scandalul s-a început de la faptul că a refuzat să dea noroc cu Roşca, care îi întinsese mâna. „Roşco, cum vrei să-ţi dau mâna dacă de atâtea ori m-ai trimis în mama?”, îşi aminteşte Ciobanu de la ce s-a început totul. El spune că Roşca împreună cu un alt bărbat, acesta presupune că ar fi fratele său, au tăbărât pe el cu pumnii şi picioarele. Drept argument Ciobanu arată firele de păr de pe cap şi din barbă care i-au fost zmulse.
Sergentului de poliţie Vrâncean, care a venit să soluţioneze conflictul, i s-a permis să intre în Bibilotecă acolo unde era Roşca. „Între ei demult este un conflict, mai mult nu ştiu. Dl Roşca a spus că celălalt domn, fiind puţin agresiv, a sărit la bătaie. Iurie Roşca a avut rugămintea numai să nu-i permită să se întâlnească, pentru că ar putea să se pornească iar bătaia”, a declarat poliţistul, care i-a anunţat pe toţi implicaţi să se prezinte la poliţie pentru a depune explicaţii.
„N-am prins începutul, dar când am văzut eu, cel bărbos (Ciobanu, n.r.) era imobilizat la pământ, iar ceilalţi doi stăteau cu mâinile peste el, de parcă ar fi fost nu ştiu ce mare criminal. S-au implicat oamenii de pe stradă, cineva de peste geam a aruncat cu apă. Dacă nu-i despărţea cred că era şi mai urât”, povesteşte dl Hadârcă, unul dintre martori.