Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Iurie Leancă la o masă…

Iurie Leancă la o masă de pomenire

Prim-ministrul Iurie Leancă  a participat, pe 6 iunie, la acţiunile de comemorare a victimelor represiunilor staliniste.  Participanții la miting au depus flori la piatra comemorativă din scuarul Gării şi au păstrat un minut de reculegere în memoria celor care nu s-au întors acasă din Siberia și Kazahstan.

Foştii deportaţi şi-au amintit de momentele de groază pe care le-au trăit acum 64 de ani, când a avut loc cel de-al doilea și cel mai mare val de deportări, iar mii de familii au fost scoase din case, urcate în trenuri şi deportate în Siberia sau în Kazahstan, unde au încercat să-și trăiască o altă viață în condiţii vitrege.

După mitingul de comemorare, foştii deportaţi au fost inivitaţi la o masă de pomenire, la care a luat parte și prim-ministrul. Leancă  şi-a exprimat recunoștința față de cei care au reușit să-și păstreze calitățile de om în pofida dificultăților pe care le-au trăit.

„Aceste deportări i-au dus de acasă pe cei mai buni, destoinici, harnici, cei care au fost seva neamului. Prin aceste decimări s-a dorit ca noi să uităm limba, datinile, de unde venim și unde trebuie să ne îndreptăm. Trebuie să păstrăm memoria celor care și-au pierdut viața și să avem grijă de cei care au supraviețuit”, a spus premierul.

Potrivit unei Hotărâri de Guvern, foștii deportați vor beneficia de ajutoare unice în valoare de 500 lei, se spune într-un comunicat de presă al Guvernului.