Iulia Timoşenko cere demisia lui Viktor Ianukovici
Iulia Timoşenko cere, din închisoare, demisia „imediată” a preşedintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici, conform unui mesaj citit de fiica sa în Piaţa Independenţei din Kiev, unde sunt sute de mii de manifestanţi proeuropeni, scrie mediafax.ro.
„Obiectivul nostru este retragerea imediată a preşedintelui ucrainean”, a spus Evghenia Timoşenko. Aproximativ 200.000 de manifestanţi proeuropeni s-au adunat, duminică, în Piaţa Independenţei din Kiev, cerând demisia preşedintelui Viktor Ianukovici.
Viktor Ianukovici a renunţat, în urmă cu două săptămâni, la negocierile pentru semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, existând indicii că ar încerca să apropie Ucraina de aderarea la uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Decizia lui Ianukovici de a abandona negocierile cu UE, care durau de trei ani, a generat un val de proteste violente şi o criză politică fără precedent de la fosta Revoluţie portocalie.