Întrevederea lui Mihai ghimpu cu Traian Băsescu va fi tete-a-tete
Preşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, se află într-o vizită oficială la Bucureşti, timp de două zile, la invitaţia omologului său român Traian Băsescu.
Potrivit Serviciului de presă al Preşedinţiei, Mihai Ghimpu şi-a început vizita cu o depune de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I, împreună cu membrii delegaţiei oficiale a Republicii Moldova care-l însoţesc, dar fiind însoţit şi de Secretarul de Stat din Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti Eugen Tomac, Marius Lazurcă, Ambasadorul României în Republica Moldova, Efim Chilari, însărcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti, alte persoane oficiale.
Ulterior, Preşedintele Mihai Ghimpu a semnat în Cartea de Onoare.
Potrivit agendei vizitei oficiale, preşedintele Mihai Ghimpu se va deplasa la Palatul Cotroceni, unde va avea o întrevedere tete-a-tete cu preşedintele României Traian Băsescu, iar, ulterior, convorbiri oficiale cu participarea membrilor celor două delegaţii. După aceste întrevederi, cei doi preşedinţi vor face declaraţii de presă.