Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Întâlnire la Chişinău

Întâlnire la Chişinău

În perioada 13-16 februarie, o delegaţie a Comisiei pentru politică externă a Senatului României, condusă de preşedintele comisiei, Titus Corlăţean, efectuează o vizită în R. Moldova, la invitaţia preşedintelui Comisiei parlamentare politică externă Igor Corman.

Potrivit programului vizitei, delegaţia Senatului României are prevăzute întâlniri separate cu Preşedintele Parlamentului Marian Lupu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, prim-ministrul Vlad Filat, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Iurie Leancă, ministrul justiţiei Alexandru Tănase, Preşedintele Comisiei politică externă şi integrare europeană Igor Corman, precum şi cu preşedinţii fracţiunilor parlamentare Mihai Godea, Dumitru Diacov, Ion Hadârcă şi Maria Postoico.

Senatorii români vor participa şi la dezbaterea publică „Republica Moldova – România – UE”, organizată la Universitatea de Stat din Moldova.

La finalul vizitei, Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României  Titus Corlăţean şi Preşedintele Comisiei politică externă şi integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova Igor Corman vor susţine o conferinţă de presă comună.

Din componenţa delegaţiei României fac parte senatorii Viorel Badea, Cătălin-Radu Mardare, Marian-Iulian Rasaliu, Augustin-Daniel Humelnicu.