Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Instrucţiuni noi pentru programul Summer…

Instrucţiuni noi pentru programul Summer Work and Travel

Summer Work and Travel (SWT) este un program de schimb cultural care permite studenţilor să lucreze şi să călătorească în SUA. Acest program este o posibilitate de a descoperi SUA, de a cunoaşte cultura şi oamenii din această ţară, de a îmbunătăţi cunoştinţele de engleză, de a acumula experienţă de lucru şi de a câştiga bani. În 2010, aproximativ 130 000 de studenţi din toată lumea au participat la programul SWT, inclusiv circa 4000 din R. Moldova.

Deoarece acest program este atât de popular şi important, Departamentul de Stat al SUA a lansat un „proiect pilot” care are menirea de a asigura securitatea studenţilor care participă în program. Proiectul pilot vizează participanţii SWT din ţările Belarus, Bulgaria, Moldova, România, Rusia şi Ucraina, ceea ce constituie circa 30 la sută din totalul de participanţi la program.

În anul 2011, fiecare student din Moldova care va participa în programul SWT  va trebui să deţină o ofertă de muncă la momentul solicitării vizei pentru SUA. În scopul creării unui program mai sigur, agenţiile-sponsori din SUA vor identifica şi verifica ofertele de muncă înainte ca studenţii să le primească. Toate părţile implicate în programul SWT, sponsorii, agenţiile de recrutare din Moldova şi Ambasada SUA la Chişinău, vor colabora pentru a se asigura că fiecare student îşi înţelege drepturile şi responsabilităţile.

Departamentul de Stat al SUA a transmis instrucţiunile proiectului pilot atât sponsorilor din SUA care colaborează cu agenţiile de recrutare din Moldova cât şi agenţiilor locale SWT  pentru a purcede la implementarea noilor reguli.  Suntem convinşi că aceste măsuri vor oferi studenţilor o experienţă mai bună şi mai sigură  în cadrul programului Summer Work and Travel.