Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Institutul Cultural Român vine la…

Institutul Cultural Român vine la Chişinău

Pe 28 septembrie, în incinta Ambasadei României la Chişinău, profesorul Petre Guran a anunţat despre debutul misiunii sale în R. Moldova, în legătură cu inaugurarea Institutului Cultural Român „M. Eminescu”.

Începutul activităţii a fost „botezat” de către Petru Guran cu un singur cuvânt – „regăsirea”, care include un plan de revenire asupra trecutului societăţiilor din stânga şi dreapta Prutului, prin reflecţii şi restabilire a părţilor comune.

Acţiunele care ar reprezenta debutul activităţii Institutului Cultural Român la Chişinău sunt restaurarea la Prut a unui monument istoric, încheierea parteneriatelor între facultăţile de arte din Moldova şi cele din România, angrenarea unor profesori, specialişti prin care s-ar urmări, observa şi imita la noi tot ce se întâmplă în România. De asemenea, se urmăreşte recuperarea memoriei rurale (muzeele satelor, ţăranilor, centre de etnografie, centre de antropologie), educarea culturală prin festivaluri de bucate şi de vinuri.

Petru Guran a mai promis că instituţia pe care o va conduce îşi propune să contribuie la depăşirea problematicii jucăriilor pentru copii, or, acestea formează gustul copiilor de la primii ani. În acest scop va fi deschis un atelier de confecţionare a jucăriilor din lemn.

Institutul Cultural Român va organiza şi o serie de întâlniri dintre scriitorii din România şi R. Moldova, concerte, expoziţii.

„Ceea ce pe noi ne interesează este să identificăm o clădire pe care împreună cu specialiştii din R. Moldova să o restaurăm şi să o dăruim oraşului la frumuseţea ei originală, frumuseţea pe care oraşul o merită”, a declarat Ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurcă.

Inaugurarea Institutului Cultural Român va avea loc la Sala cu Orgă pe data de 29 septembrie, ora 19.30. Larisa Zubcu, directoarea Sălii cu Orgă, a anunţat despre un concert de talie europeană, prezentat de „Romanian Piano Trio”, din care fac parte trei dintre cei mai mari muzicieni din România: Alexandru Tomescu, Răzvan Suma şi Horia Mihail.

Olimpiada Săcăreanu