Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Încă un partid de orientare…

Încă un partid de orientare liberală, înregistrat oficial

Partidul Acţiunea Democratică (PAD) are toate actele în regulă după ce Ministerul Justiţiei a înregistrat formaţiunea oficial, la data de 16 ianuarie 2012, în temeiul Legii privind partidele politice. În prezent, potrivit unui comunicat de presă al PAD, pe listele formaţiunii se numără circa 8.000 de membri, partidul fiind reprezentat de organizaţii teritoariale în majoritatea raioanelor R. Moldova.

Reamintim că după ce, la data de 3 mai 2011, Mihai Godea a părăsit PLDM şi s-a lansat independent în alegerile pentru Primăria Capitalei, acesta a iniţiat crearea Platformei Alternativa Democratică. La data de 21 iulie, ca raspuns la multiplele crize din societatea moldovenească, liderii platformei au anunţat lansarea formaţiunii politice „Partidul Acţiunea Democratică”.

PAD s-a constituit ca un partid de orientare liberală, reformator, european şi proactiv, urmărind aducerea la guvernare a unei clase politice oneste, eficiente,
tolerante deschise către dialog şi care să asigure reformarea reală a societăţii.