Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Înalţă o rugăciune şi aprinde…

Înalţă o rugăciune şi aprinde o lumânare

În fiecare an, în prima duminică a lunii decembrie, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) face un apel către toate comunităţile religioase din republică dar şi fiecare credincios în parte de a înălţa o rugăciune pentru cei care sunt departe de casă, pentru copiii şi familiile lor rămase în ţară şi cei care au fost afectaţi de traficul de fiinţe umane şi violenţa în familie.

Astfel, ziua 5 decembrie 2010 va fi o zi de rugăciune, în care fiecare este îndemnat să meargă în lăcaşul sfânt din localitatea sa pentru a săvârşi o rugăciune şi a aprinde o lumânare pentru bucuria de a-i revedea fericiţi şi sănătoşi pe apropiaţii lor care au plecat peste hotare.

Ziua Naţională a Rugăciunii vine să aducă aminte societăţii despre amploarea şi consecinţele migraţiei din Moldova. Conform datelor recente ale Biroului Naţional de Statistică, aproximativ 329000 de moldoveni locuiesc peste hotarele ţării. În această zi, noi recunoaştem sacrificiile făcute de către cei ce au migrat şi ne exprimăm susţinerea pentru cei care au avut de suferit de pe urma traficului de fiinţe umane şi a violenţei în familie.

Această zi a rugăciunii are menirea de a consolida din punct de vedere moral şi spiritual comunităţile din Moldova şi se organizează în cadrul Campaniei Internaţionale „16 zile de acţiuni împotriva violenţei în bază de gen”.

Dacă aveţi pe cineva apropiat plecat peste hotare vă invităm să vă rugaţi pentru bucuria de a-i revedea sănătoşi acasă.