Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   În Europa contra 3750 de…

În Europa contra 3750 de euro

Angajaţii Centrului pentru combaterea traficului de persoane (CCTP) a MAI au documentat activitatea infracţională a unei grupări internaţionale, condusă de un cetăţean moldovean. În urma cercetărilor a rezultat că din grup mai făceau parte şi persoane care deţineau cetăţenie română şi bulgară.

 În scopul stabilirii identităţii tuturor membrilor grupării şi modalitatea organizării migraţiei, în activitatea infracţională a suspecţilor a fost infiltrat un agent al CCTP, având sarcina de a emigra în Franţa.
Subiectului infiltrării i-au fost perfectate acte false, cu care acesta s-a prezentat la una dintre ambasadele ţărilor Shengen din Chişinău. După ce a obţinut viza, „solicitantul” a fost transmis altor doi membri ai grupării care i-au organizat plecarea în Franţa. Costul unui asemenea serviciu ajungea până la 3750 de euro.
Recent, ca urmare a acţiunilor operative de investigaţie oamenii legii i-au reţinut în flagrant pe organizatorii acestei fărădelegi, doi bărbaţi şi o doamnă, cu vârsta cuprinsă între 35 şi 51 de ani. Cei trei au fost încătuşaţi în municipiul Chişinău în timp ce încasau banii, de la un colaborator al CCTP, infiltrat sub acoperire.
La domiciliile şi din unităţile de transport a doi dintre suspecţi, poliţia a ridicat acte de identitate, copii ale vizelor Shengen, certificate a diferitor întreprinderi cu semne de falsificare.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 362/1, alin 2 Cod Penal al RM. Potrivit legislaţiei, persoanele culpabile de „organizarea migraţiei ilegale” riscă o pedeapsă cu amendă de la 10 000 până la 16 000 de lei sau închisoare pe un termen de la 3 la 5 ani.