În 2013, în stare de ebrietate la volan au fost depistați 5.900 de șoferi. Doar o treime au fost pedepsiți
Prim-ministrul Iurie Leancă a convocat, pe 20 mai, o ședință cu participarea reprezentanților organelor de drept, pentru a aborda modul în care sunt puse în aplicare legile, în special mecanismele de sancționare a șoferilor care conduc sub influența alcoolului. Subiectele au fost abordate în contextul activității Comisiei de evaluare, formată din reprezentanți ai organelor de drept, care urmează să stabilească motivul din care şoferii beţi nu sunt pedepsiţi. Comisia a fost creată ca urmare a dispoziției Premierului Iurie Leancă, din 29 aprilie 2014.
Șeful Guvernului a subliniat, în cadrul ședinței, că este foarte important ca această comisie să facă o evaluare amplă a cazurilor în care sunt implicați conducătorii auto prinși beți la volan, deoarece statisticele se îmbunătățesc, în timp ce se pierd multe vieți omenești. „Orice viață contează și nu-mi doresc ca șoferii prinși beți la volan să continue să genereze pericole în trafic”, a subliniat Iurie Leancă.
Participanții la ședință au spus că, în prezent, Comisia de evaluare se află în plin proces de examinare a fiecărui dosar, astfel încât, în termen de o lună, să prezinte o analiză pentru a vedea unde se produce blocajele în sistem în legătură cu sancționarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului.
Potrivit Ministerului de Interne, anul trecut peste 5.900 de șoferi au fost depistați în stare de ebrietate, dar numai o treime au fost pedepsiți.
Următoarea ședință cu participarea reprezentanților organelor de drept, ce va fi prezidată de Prim-ministrul Iurie Leancă, este preconizată pentru mijlocul lunii iunie.