Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Imnul României "împrumutat" sportivilor din…

Imnul României „împrumutat” sportivilor din Moldova

Zilele trecute la Mangalia s-a desfăşurat Campionatul European de juniori 2009 la UniFight, organizat de Federaţia Română de UniFight. La competiţie au participat sportivi din diverse state europene, inclusiv din R.Moldova.  Pentru că sportivii din Moldova au învins, la momentul când le-au fost înmânate medaliile, a trebuit să fie interpretat imnul „Limba noastră”. Delegaţia Moldovei nu a avut la îndemână imnul, de aceea a „împrumutat” imnul „Deşteaptă-te române” pentru ceremonie.Agenţia Agerpress transmite să la Mangalia s-au reunit „cei mai buni luptători din Europa, băieţi şi fete, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani”, pentru a participa la ediţia a doua a Campionatului European de Unifight.

La eveniment a participat şi preşedintele Federaţiei de UniFight din Repubica Moldova şi vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Unifight, Vladimir Mihalachi, dar şi preşedintele Federaţiei Europene de UniFight, Alyev Natig, directorul competiţiei şi şeful Departamentului de Securitate şi Siguranţă Naţională din Ucraina, Valeri Liaşenko, preşedintele Federaţiei de UniFight din Lituania, Anton Pavlov, preşedintele Federaţiei de UniFight din Azerbaijan, Azer Gasanov, preşedintele Federaţiei de UniFight din Ucraina Iuri Novicov, consilierul de sport din Rusia Vladimir Dunaiev, preşedintele Federaţiei Române de UniFight, Marian Constantin Lasenco, vicepreşedinte al Federaţiei Române de UniFight, Marius Căta-Chiţigă, şi secretarul general Simona Niculescu.

Reporterul „Academia Caţavencu”, Alexandru Cautis, prezent la eveniment, scrie despre un „lucru impresionant: au cîştigat medalii şi nişte tineri veniţi din Republica Moldova. Dar la festivitatea de premiere s-a cîntat imnul României, fiindcă delegaţia moldoveană uitase acasă CD-ul cu imnul lor.”