Ieşit de la poliţie cu 13 coaste rupte
Pe 9 aprilie curent doi colaboratori ai Comisariatului de poliţie Ialoveni au escortat ilegal în incinta CPR o persoană bănuită de comiterea unui furt, scrie ziarul „Ora locală” .
Omul a fost dus într-un birou al poliţiei criminale cu scopul de a obţine de la el informaţii şi mărturisiri cu privire la sustragerea unor bunuri de la ÎS „Mileştii Mici”, întreprindere situată în localitatea cu acelaşi nume. Infracţiunea fusese comisă pe 31 martie de persoane necunoscute până la moment de organele de urmărire penală.
Bănuitul a fost insultat şi supus unor acte de violenţă psihică şi fizică, fiindu-i aplicate mai multe lovituri cu mâinile şi picioarele peste tot corpul, în deosebi în regiunea cutiei toracice. Stabilind că presupusul infractor refuză să recunoască fapta imputată, cei doi i-au mai aplicat câteva lovituri peste cap cu un scaun şi o sticlă plină cu apă. Maltratările au durat o oră, victimei fiindu-i fracturate şase coaste.
Pe acest fapt, la 13 aprilie, procuratura raionului a pornit urmărirea penală. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi angajaţi ai poliţiei riscă o pedeapsă de la 5 la 10 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 2 la 5 ani.
Ziarul „Ora Locală” Ialoveni