Iațeniuk, noul premier al Ucrainei: Eu spun rușilor să nu ne confruntăm, suntem prieteni și parteneri
Pro-europeanul Arseni Iațeniuk, unul din liderii mișcării de contestare de la Kiev, a fost desemnat joi de către parlamentul ucrainean (Rada Supremă) în funcția de prim-ministru al unui guvern de tranziție.
În favoarea candidaturii sale s-au pronunțat 371 de parlamentari, cu mult peste cele 226 de voturi minim necesare.
Olexandr Turcinov, care asigură interimatul la președinția Ucrainei, a semnat ulterior decretul de numire a lui Arseni Iațeniuk în postul de șef al guvernului, după cum precizează ITAR-TASS.
La 39 de ani, Arseni Iațeniuk va conduce un guvern de uniune națională până la alegerile prezidențiale anticipate din 25 mai, convocate după destituirea, la sfârșitul săptămânii trecute, a președintelui Viktor Ianukovici.
În discursul său de candidatură, Arseni Iațeniuk nu a ascuns amploarea sarcinilor ce stau în fața guvernului său, în condițiile în care Ucraina este în pragul falimentului. El a evocat necesitatea unui ‘guvern de kamikaze’, având în vedere măsurile impopulare ce urmează a fi luate.
‘Conturile publice sunt goale, totul a fost furat. Eu nu promit o îmbunătățire nici astăzi, nici mâine. Obiectivul nostru principal este stabilizarea situației. Datoria publică este de 75 miliarde de dolari acum. În 2010, când Ianukovici a venit la putere, această datorie era de două ori mai mică’, a afirmat noul premier ucrainean în fața deputaților, potrivit relatării AFP.
‘Șomajul a luat un ritm galopant, ca și plecarea investitorilor. Nu avem altă soluție decât luarea unor măsuri impopulare, între care reducerea programelor sociale și a subvențiilor, reducerea cheltuielilor bugetare’, a continuat el.
Arseni Iațeniuk a evocat în discursul său și situația din Crimeea, peninsulă în sudul Ucrainei, unde un comando de aproximativ 30 de persoane înarmate a luat cu asalt joi dimineața clădirea parlamentului regional. Crimeea, care a aparținut mai întâi Rusiei în cadrul URSS, a fost atașată în 1954 Ucrainei, la inițiativa secretarului general de atunci al PCUS, Nikita Hrușciov, de origine ucrainean. Peninsula continuă să găzduiască Flota rusă la Marea Neagră, cu baza în portul Sevastopol.
‘Integritatea teritorială este amenințată, asistăm la manifestații de separatism în Crimeea (…). Eu spun rușilor să nu ne confruntăm, suntem prieteni și parteneri’, a declarat Iațeniuk.
‘Ucraina își vede viitorul în Europa ca membră a Uniunii Europene’, a mai afirmat Arseni Iațeniuk.
El a precizat că nu va candida la alegerile prezidențiale din luna mai.
Născut la 22 mai 1974 la Cernăuți, Arseni Iațeniuk, jurist și economist de formație, a avut o ascensiune politică rapidă care s-a impus ca unul din liderii mișcării de contestare izbucnite la sfârșitul lunii noiembrie care a provocat în cele din urmă căderea regimului condus de Viktor Ianukovici.
După ce în 2001 a fost ministru al economiei în Crimeea și după o trecere prin Banca centrală, ‘revoluția portocalie’ l-a propulsat în 2005 în postul de ministru al economiei. În 2007, el a condus diplomația țării timp de câteva luni, afișând pozițiile sale pro-occidentale. Ales apoi în fruntea parlamentului, el devine al doilea om în stat.
Candidat la președinție în 2010, el obține 7% din voturi și refuză propunerea învingătorului Viktor Ianukovici de a se alătura guvernului. Doi ani mai târziu, partidul său, Frontul pentru schimbare, decide să se dizolve pentru a se alătura Batkivșcina (Patria), formațiunea Iuliei Timoșenko a cărei conducere o preia începând din 2011, când fosta șefă a guvernului este încarcerată.
SURSA: AGERPRES/(AS — autor: Flori Tiulea, editor: Mariana Ionescu)