Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Ianukovici s-a apucat de desproprietărit…

Ianukovici s-a apucat de desproprietărit Krimeea

Preşedintele ucrainean a anunţat, la Simferopol, în cadrul unei reuniuni privind dezvoltarea strategică a Krimeii, ca deţinătorii de proprietăţi funciare, agonisite ilegal, vor trebuie să le întoarcă statului, scrie Regnum Novosti. «Cei care vor face-o benevol, vor fi amnistiaţi, iar numele lor nu vor figura în niciun fel de anchete» a spus Victor Ianukovici. «În cazul celor care vor refuza s-o facă, vor fi aplicate sancţionaţi administrative sau penale, în dependenţă de caz», a mai precizat Ianukovici. Potrivit aceleeaşi surse, decizia preşedintelui Ucrainei are ca scop lupta cu corupţia în sistemul funciar din Crimeea, o zonă care a devenit foarte atractivă pentru businessul tenebru. Există şi opinii, potrivit cărora, Ianukovici ar vrea să treacă «cu legea» peste tătarii din Krimeea, care, după căderea URSS, au revenit la baştină şi şi-au restabilit drepturile asupra mai multor proprietăţi, în special, funciare.

La începutul luinii iunie, prin dispoziţia preşediuntelui Ianukovici, a fost creată o comisie de stat, care se ocupă de evaluarea modului în care s-au privatizat pământurile în Krimeea şi care se va încheia în august cu prezentarea unui raport asupra acestui subiect. Potrivit deciziei prezidenţiale, toate cazurile de avuz vor fi examinate, exclusiv, de organele centrale de anchetă.