I-a fost anulată lucrarea de BAC pentru că i-a sunat telefonul în timpul examenului
Unui elev de la centrul de BAC „Spiru Haret” i-a fost anulată lucrarea după ce i-a sunat telefonul în timpul examenul la limba română.
O elevă care a fost prezentă în aceeași grupă ne-a spus că după acest incident agitația în sala de desfășurare a examenului a fost mult mai mare, ceia ce le-a provocat și mai mult stres. „Asistentul a luat mobilul elevului, l-a arătat la cameră, apoi a chemat directorul și deja a anulat lucrarea persoanei. Foarte stresantă situație” a menționat eleva.
Amintim că înainte de a intra în sala de examen, fiecare elev a semnat o declarație prin care se obliga să nu dețină asupra lui nimic altceva decât buletinul de identitate, pix, apă și posibil o ciocolată.