Guvernul, automobilele şi Legea
Guvernul va urmări ca legea în R. Moldova să fie respectată, iar cei care încălcă legislaţia să fie sancţionaţi. Declaraţia a fost făcută astăzi de premierul Vlad Filat, cu referire la protestele proprietarilor de automobile cu numere de înmatriculare străine.
Premierul a specificat că, la momentul luării deciziei de a permite accesul pe teritoriul R. Moldova a automobilelor cu numere de înmatriculare străine şi care au o vechime mai mare de 7 ani, fără achitarea garanţiei financiare la vamă, s-a urmărit facilitarea accesului în ţară a concetăţenilor noştri care muncesc în străinătate. Asemenea automobile urmau să se afle în R. Moldova o perioadă anumită de timp, după care să o părăsească.
„Din păcate, unii care au înţeles să speculeze pe seama acestei norme legale, au ajuns astăzi să protesteze”, a spus premierul, comunicând că, în prezent, în R. Moldova sunt 3864 automobile cu numere de înregistrare din Republica Bulgară şi 2465 de unităţi de transport – din Republica Lituania, dintre care cca 650 de automobile au fost radiate din bazele de date a evidenţei din ţările respective.
În acest context, au fost pornite 20 de cazuri penale pentru introducere ilicită pe teritoriul R. Moldova a unităţilor de transport, iar alte 23 de cazuri se află în examinare.