Granturi pentru disapora moldovenească
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, misiunea în Republica Moldova (OIM), în parteneriat cu Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) anunţă un concurs de susţinere a 30 cercetători – membri ai Diasporei ştiinţifice din Moldova (DŞM), arată un anunţ de concurs al OIM.
Tinerii cercetători care doresc să revină în Moldova pentru o vizită de scurtă durată de 7-11 zile cu scopul de a realiza activităţi de cercetare şi de a împărtăşi experienţa la una din universităţile academice sau instituţiile de cercetare-dezvoltare din Moldova.
Concursul este deschis pentru cercetătorii originari din Moldova care în prezent activează în una din universităţile sau instituţiile de cercetare-dezvoltare de peste hotare în orice domeniu al ştiinţelor fundamentale sau aplicative şi care au experienţă de muncă în cercetare în cadrul acestor instituţii nu mai puţin de 3 ani.
Obiectivul proiectului: Extinderea capacităţii Moldovei de a spori impactul migraţiei circulare asupra dezvoltării sectorului cercetare-dezvoltare prin revenirea temporară a reprezentanţilor Diasporei Ştiinţifice calificaţi.
Vizita de scurtă durată urmează a fi planificată în perioada octombrie 2010 – decembrie 2011. OIM va aloca beneficiarilor suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi diurnă.
Propunerile urmează a fi depuse cu cel puţin patru săptămâni înainte de data planificată pentru deplasare. Forma pentru aplicare la concursul dat este plasata pe: www.asm.md; www.international.asm.md; www.iom.md; www.migratie.md.