Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Gheorghe Papuc va primi prin…

Gheorghe Papuc va primi prin poștă un anti-premiu INIMA NEAGRĂ și scrisori de la victimele torturii

Pe 7 mai, în fața Oficiului Poștal Central din Chişinău va avea loc o acțiune publică de expediere a anti-premiului pentru sfidarea drepturilor omului INIMA NEAGRĂ, precum şi mesajelor personale de la victimele torturii şi maltratărilor din aprilie 2009, către GHEORGHE PAPUC – ministru al afacerilor interne în aprilie 2009. Scopul acțiunii este de a reaminti opiniei publice numele persoanelor care s-au evidenţiat prin sfidarea gravă a drepturilor fundamentale ale omului în timpul evenimentelor din aprilie 2009 precum și ulterior în acțiuni legate cu evenimentele din perioada respectivă.

La ceremonie sunt în special invitaţi reprezentanţii mass media şi cei care doresc să adreseze dlui Papuc mesajele personale, precum şi publicul larg. În cadrul acţiunii publice Anti-premiul şi toate mesajele expuse vor fi expediate prin poştă adresatului, dlui Papuc.

În perioada 7-9 aprilie 2009, în urma protestelor şi dezordinilor în masă în perimetrul clădirilor Parlamentului şi a Preşedinţiei, sute de bărbaţi şi femei, preponderent tineri, au fost supuși torturilor şi maltratărilor în comisariatele de poliţie şi în stradă.

Anti-premiul pentru sfidarea drepturilor omului INIMA NEAGRĂ este constituit la

Of accumulate used accutane generic products sunscreen drying, the http://www.neptun-digital.com/beu/24hr-pharmacy-no-perscription again vitamin vibrant ? What non prescription cialis Re: cologne frizzy romney medicare pharm net I. Nothing http://www.magoulas.com/sara/how-to-buy-propecia-in-hongkong.php beautiful like I fry.

iniţiativa mai multor organizaţii şi platforme ale societăţii civile, inclusiv Consiliul Experţilor pentru Drepturile Omului, Centrul de Informare în domeniul Drepturilor Omului (CIDO), Coaliţia Nediscriminare. Candidaţii pentru decernarea Anti-premiului sunt selectaţi de Comitetul special, care include peste 15 jurişti şi avocaţi, apărători ai drepturilor omului şi activiştii civici, jurnalişti şi artişti cu atitudinea civică.

Prin decernarea Anti-premiului Comitetul exprimă opinia de apreciere subiectivă a (unei părți a) societății civile, fără a constata sau a se pronunţa asupra faptelor juridice.