Furt la gara feroviară Basarabeasca
Poliţia în transport din Basarabeasca a reţinut doi suspecţi care operau sustrageri de cablu de la locomotiva de dezăpezire a căilor ferate. Cei doi au fost documentaţi în flagrant de către ofiţerii Comisariatului de poliţie în transport din Basarabeasca în momentul în care sustrăgeau 89 de metri de cablu.
Reţinerile au avut loc după ce la adresa CPT Basarabeasca a venit o sesizare potrivit căreia persoane necunoscute sustrag cablul necesar funcţionării locomotivei de dezăpezire. După o serie de investigaţii, oamenii legii au identificat şi reţinut principalii suspecţi. Tipii au încăput pe mâna forţelor de ordine în acelaşi punct: gara feroviară din Basarabeasca.
Cercetările poliţieneşti au stabilit că, anterior, suspecţii, cu vârsta de 28 şi respectiv 30 de ani, au mai fost implicaţi în „afaceri” similare, în total fiind sustrase peste 250 metri de cablu. Suma prejudiciului material cauzat Î.S. „Calea Ferată din Moldova” depăşeşte 19 mii de lei.
Poliţia Basarabeasca cercetează circumstanţele acestui caz, în privinţa tipilor fiind iniţiată o cauză penală în baza art. 186 al.2 Cod Penal al RM. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de „Furt” aceştia riscă o pedeapsă cu amendă de la 6 000 la 40 000 de lei sau cu închisoare pe un termen de până la 5 ani.