(foto) Expoziţia care anunţă primăvara agricolă
La Moldexpo a demarat cea de a XXIV-a expoziţie internaţională a maşinilor agricole, echipamente şi tehnologii pentru sectorul agroindustrial MOLDAGROTECH.
Importatorii de tehnică de ultimă generaţie din Statele Unite sau din Germania încearcă să atragă cumpărători, oferindu-le utilaje extramoderne şi care s-ar putea procura la preţ de câteva sute de lei până la câteva milioane.
La târg au participat şi producători autohtoni, din diverse localităţi ale R. Moldova. Ei şi-ai prezentat echipamentul şi gama de servicii destinată producătorilor agricoli. Fermierii, fiind interesaţi de extinderea afacerilor, au venit la eveniment în speranţa de a obţine informaţii cu privire la calitatea echipamentului, dar şi stabilirea de parteneriate, dar şi la un preţ rezonabil. Unii dintre ei, însă, susţin că nu-şi pot permite un asemenea lux.
Deşi vizitatorii s-au arătat satisfăcuţi de cele văzute, acasă plecau doar cu seminţe de cultivat flori sau o specie nouă de copaci fructiferi. Comercianţii, însă, spun că „nu se prea simte primăvara, deoarece, la alte ediţii ale expoziţiei, oamenii erau mai dezgheţaţi”.
Expoziţia este organizată de CIE „Moldexpo” şi va fi deschisă până la 16 martie.