Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   (FOTO) Aceasta este cea mai…

(FOTO) Aceasta este cea mai bună maşină a anului

Modelul electric Nissan Leaf şi-a adăugat în cont şi cel de-al doilea titlu important acordat de industria auto mondială.

După ce a fost desemnată cea mai bună maşină a anului în Europa, Leaf e acum şi cea mai bună din lume, primind premiurl pentru „World Car of the Year”.

Nissan Leaf a devenit cel mai de succes model lansat în cursul anului 2010 în lume după ce electrica celor de la Nissan şi-a adjudecat titlul World Car of the Year. Leaf a câştigat astfel „eventul”, devenind unul dintre puţinele modele care au în vitrină cele mai importante două trofee acordate de industria auto a lumii,European Car of the Year şi World Car of the Year.

Premiul le-a fost acordat oficialilor Nissan în cadrul Salonului Auto de la New York, modelul japonez învingând în finală Audi A8 şi BMW Seria 5.

„Este o bucurie enormă pentru noi faptul că primul vehicul electric vândut în masă la nivel mondial, Nissan Leaf, a câştigat prestigiosul titlu World Car of the Year. Aceasta distincţie îl recunoaşte pe Leaf ca pe un pionier al mobilităţii zero, unul comparabil la capitolele performanţe, nivel de poluare fonică şi manevrabilitate cu maşinile pe benzină”, a declarat Carlos Ghosn, preşedintele Renault-Nissan, la primirea premiului.

Juriul competiţiei a fost format din 66 de jurnalişti de top ai lumii aleşi din 24 de pieţe reprezentative. Conform regulamentului competiţiei, fiecare dintre juraţi a fost eligibil pentru a participa în acest juriu în urma analizei profesionale, a expertizei, experienţei, credibilităţii şi influenţei pe care o are în ţara proprie.

Categoriile secundare ale ediţiei 2011 World Car of the Year au fost câştigate deFerrari 458 Italia pentru „World Performance Car”,Aston Martin Rapide, pentru World Car design of the Year şi Chevrolet Volt, care a primit premiul de consolare pentru Green Car of the Year.

ISTORIA CÂŞTIGĂTORILOR WORLD CAR OF THE YEAR

2005 – Audi A6

2006 – BMW Seria 3

2007 – Lexus LS460

2008 – Mazda2

2009 – VW Golf

2010 – VW Polo

2011 – Nissan Leaf

Sursa: Automarket.ro