Fotbalul câştigă după plecarea lui Voronin
Dezgheţul dintre Bucureşti şi Chişinău după plecarea preşedintelui Voronin de la conducerea Moldovei are deja prima dovadă palpabilă: selecţionerul R. Moldova este fostul tehnician de la Poli Timişoara, Gabi Balint”, scrie în această dimineaţă gsp.ro. Contractul dintre tehnicianul român şi Federaţia Moldovenească de Fotbal este pe doi ani şi are un obiectiv lejer, anume rezultate mai bune decît în campania trecută, mai scrie sursa citată.
Gabi Balint, un fost mare fotbalist român, a mai antrenat în ţara noastră, pe Sherif Tiraspol, cu care a câştigat cupa şi campioantul R. Moldova. Balint s-a declarat mulţumit de ce a găsit în ţara noastră. „Eu sînt foarte mulţumit de ce am găsit aici. Există o bază de cantonament, cum e Mogoşoaia la noi, excelentă, cu terenuri bune, cu toate facilităţile necesare pentru refacere. E-n regulă”, a mai declarat tehnicianul pentru site-ul Gazetei Sporturilor.
Antrenorul român va lucra doar cu moldoveni. Primul nume propus de Balint este cel al lui Ion Testimiţanu, cu care acesta a colaborat pe vremea când antrena Şheriful.
Deplasarea lui Gabi Balint în Moldova nu a fost una lipsită de peripeţii, bagajul fiind pierdut, se pare, pe aeroportul din Bucureşti, astfel că nu mai are niciun rost să mai fie trimis la Chişinău deoarece românul va reveni probabil mîine în Capitală, a mai notat presa română.
Precizăm că R. Moldova s-a clasat ultima în grupa de calificare pentru Mondialul din Africa de Sud, reuşind contraperformanţa de a fi depăşită la final chiar şi de Luxembrug!