Firma din fostul sediu al Partidului Liberal
Pe 9 ianuarie 2013, Veaceslav Balan, directorul interimar al Întreprinderii Municipale (ÎM) «Piaţa Centrală» semna cu Ruslan Snigur, administratorul de atunci al firmei «Toptrans Service» SRL un contract de societate civilă prin care ultima urma să construiască în Piaţa Centrală un bloc în trei niveluri cu subsol şi parter. Firma cu pricina are adresa juridică pe str. Bucureşti 87, adresă la care, anterior, a fost şi sediul Partidului Liberal (PL). Veaceslav Balan susţine că a semnat contractul cu această firmă «prin recomandare», dar că, la moment, acesta nu mai este în vigoare, fiind anulat chiar în luna în care fusese semnat.