Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   „Finanțarea partidelor” votată în prima…

„Finanțarea partidelor” votată în prima lectură la Parlament

Deputaţii moldoveni au votat astăzi, în prima lectură, un proiect de lege cu privire la schimbarea statutului Comisiei Electorale Centrale (CEC), astfel încât să supravegheze modul în care sunt finanţate campaniile electorale, dar şi partidele politice.

vot-parlament-800x384Ștefan Urâtu, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale a declarat că „proiectul prevede că partidele sunt obligate să publice rapoartele detaliate privind sursele de finanţare şi banii cheltuiţi, în perioada alegerilor, dar nu doar pentru campania electorală. Astfel, ei ar putea fi ceva mai economi, deoarece vor ști că sunt verificați de un agent de stat și anume de CEC. Probabil, acest proiect de lege a fost amânat de atâtea ori pentru că politicienii au anumite frici și multora nu le place ca cheltuielile făcute să fie verificate și raportate”, e de părere vicepreședintele CEC.

De asemenea, documentul stabilește că se interzice finanţarea directă sau indirectă, susţinerea materială sub orice formă a campaniilor electorale ale candidaţilor la alegeri şi ale concurenţilor electorali de către alte state, de către întreprinderi, instituţii şi organizaţii străine, internaţionale şi mixte, precum şi de către persoanele fizice care nu sunt cetăţeni ai R. Moldova.

Noile prevederi legislative prevăd că statul va aloca 0,2% din bugetul de stat pentru finanțarea partidelor.

Menționăm că, proiectul a fost înaintat în Parlament în anul 2012. Modificările operate în legislaţie nu vor fi aplicate în campania electorală din acest an. Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege urmează să fie votat în lectura finală.